Scurt istoric

Comuna Vlădeni este învecinată cu: spre nord: Andrieșeni; spre nord-vest: Șipote; spre sud-vest: Gropnița; spre sud: Movileni; spre sud-est: Țigănași; spre est: Probota și Roșcani.

Principalul curs de apă este râul Jijia. Imediat în aval de teritoriul comunei Vlădeni, are loc confluența cu râul Miletin, afluent de dreapta al râului Jijia. Dintre lacuri, se găsește aici Acumularea Hălceni, amplasată pe râul Miletin, care alimentează cu apă potabilă localitatea Vlădeni și alte sate, asigură necesarul de apă pentru umplerea și primenirea amenajării piscicole Vlădeni și constituie sursă de apă pentru irigații.

Satul Vlădeni este atestat documentar printr-un uric din 4 aprilie 1581, act prin care Iancu Sasul întăreşte satul Vlădeni pe Jijia nepoţilor lui Mihu, Toader şi Toma, cât şi unui văr Nebojatco, sat cumpărat de bunicii acestora Mihu şi Ioan de la Florea, fiul lui Vlad care îl avea în posesie cu privilegiu de la Ştefan voievod cel Bătrân. Există posibilitatea ca de la acest Vlad să provină şi denumirea de Vlădeni. Satul este menţionat având şi loc de moară pe Jijia. Suma cu care a fost achiziţionat satul şi locul de moară a fost de 63 zloţi, la încheierea actului fiind prezenţi: Bucium, vornic din Ţara de Jos; Iurescul, vornic din Ţara de Sus; Nicula, pârcălab de Neamţ; Ilea şi Giurgea, pârcălab de Roman; Balica, pârcălab de Suceava; Brut, postelnic; Solomon, vistier; Rarici, stolnic şi Iani, comis.

Cercetările arheologice efectuate în această zonă în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea atestă existenţa vieţii umane în această regiune a Moldovei din paleolitic. În cursul cercetărilor din anul 1952 au fost descoperite aşchii de silex, răzuitor musterian din silex, cioburi ceramice din La Tène şi Hallsttat etc. Tot în arealul satului Vlădeni au fost dezgropate câteva fragmente de amfore romane din secolul al IV-lea d. Hr. sau chiar bizantine (din secolul al V-lea d. Hr.), dar şi din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea.

În anul 1816 satul Vlădeni (Ţinutul Iaşi, Ocolul Turiei) era moşia vornicului Neculai Hrisoverghie şi număra 24 liudi (locuitori consideraţi de vistierie drept unitate fiscală). Dintre aceştia 6 erau scutiţi de dajdie de către vornicul Iordachi Catargiu.

În anul 1820 satul Vlădeni (Ţinutul Iaşi, Ocolul Turiei) era moşia vornicului Iordachi Catargiu şi număra 79 de locuitori. Între aceştia sunt amintiţi şi preoţii Ionu şi Grigori, cu dascălul Dumitru.

În urma organizării administrativ teritoriale a Moldovei dintre anii 1832-1862, satul Vlădeni din Ţinutul Iaşi este arondat Ocolului Bahlui.

Între anii 1864-1908 satul Vlădeni (alături de satul Iacobeni al comunei Vlădeni de astăzi) a făcut parte din comuna Şipote. În anul 1956, timp de 11 luni, comuna Vlădeni a fost reşedinţă de Raion.

Prima biserică a satului, despre care avem menţiuni a fost ridicată între anii 1758 şi 1760, după cum o arată Sinodiconul din 1875 păstrat în Arhivele Statului Iaşi. Această bisericuţă din lemn, de mici dimensiuni a rezistat până după Primul Război Mondial. Ajunsă în stare de ruină aceasta a fost demolată în anul 1926. După mărturiile bătrânilor din sat acum s-ar fi dărâmat doar naosul şi pronaosul, altarul rămânând în picioare pentru încă o perioadă de timp.

Din sinodiconul bisericii din satul Vlădeni, cu hramul „Sf. M. M. Dumitru”  aflăm că aceasta a fost ctitorită de preotul Andrei. Ajunsă într-o stare avansată de degradare bisericuţa este reparată în anul 1859 şi „sau sfinţitu de Iconomul Antonie Georgiu fostu Protoereu Jud. Iassy”. Reparaţia locaşului de închinare al satului a fost făcută cu cheltuiala ctitorilor Mihai Teodor şi soţia sa Elena, dar şi cu o contribuţie din partea enoriaşilor.

În pomelnicul bisericii sunt trecuţi ctitorii:

1.      Preotul Andrii;

2.      Mihail Teodor;

3.      Soţia sa Elena;

4.      Dumitru Nica;

5.      Safta Chiriacu.

Dumitru Nica şi Safta Chiriac sunt ctitorii care au înzestrat biserica satului Vlădeni cu un clopot în valoare de 28 lei.

La începutul secolului al XX-lea s-a pus problema ridicării în satul Vlădeni a unei noi biserici, mai trainice şi mai încăpătoare, cea din lemn fiind într-o avansată stare de degradare. Pentru realizarea acestui proiect a fost adusă cărămidă de la fabrica de cărămidă din Ciurea. Aceasta a fost depozitată în curtea bisericii. Izbucnirea Primului Război Mondial a reprezentat o piedică în începerea construcţiei bisericii. Cărămida adusă de la Ciurea cu carele de boi şi cai a fost luată şi folosită la construirea unor barăci pentru trupele germane, satul rămânând în continuare doar cu bisericuţa din lemn construită în secolul al XVIII-lea.

Între anii 1920-1927 a fost construită actuala biserică a satului. Ea este situată în partea mai înaltă de nord-est a satului, la 10 m de şoseaua judeţeană care traversează satul. Biserica este aşezată pe o temelie din beton, zidită din cărămidă cu mortar de var şi nisip şi acoperită cu tablă, în stil moldovenesc. Are formă treflată, fiind împărţită în altar, naos, pronaos şi pridvor. Turla bisericii este aşezată pe pridvorul închis. Intrarea în biserică se face prin partea de miazăzi a pridvorului, printr-o uşă de fier destul de solidă cu o înălţime de 2,50 m şi lăţime de 1,20 m. Uşa de acces în incinta bisericii a fost donată de Constantin Băicoianu. Pridvorul are formă pătrată cu latura de 3 m şi din el se intră în pronaos şi se urcă şi în clopotniţa bisericii. Intrarea în curtea bisericii se face prin partea de Apus, din drumul satului.

Catapeteasma bisericii şi iconostasul au fost realizate la Chişinău în anul 1924. Din relatările credincioşilor satului care au participat la ridicarea noii biserici aflăm că arhitectul acesteia se numea Constantin Băicoianu iar inginer al şantierului era domnul Ghilimete. În perioada ridicării locaşului de cult epitrop era Gheorghe Iftimie, iar preot era Alexandru Popovici, preot paroh în satele vecine Borşa şi Găureni (astăzi Vâlcelele) şi suplinitor în satul Vlădeni. Biserica a fost ridicată cu cheltuiala credincioşilor satului şi cu concursul domnilor Constantin Băicoianu şi Victor Iamandi.

Un scurt istoric al parohiei Vlădeni din anul 1938 aminteşte de cimitirul satului, situat în partea de Apus a acestuia, astăzi este înconjurat de case aflându-se oarecum în centrul satului. Intrarea în curtea cimitirului se face prin partea de Răsărit din drumul satului. Acest cimitir a luat fiinţă în această locaţie, după cum o menţionează scurta monografie, în anul 1864 pe terenul locuitorilor satului provenit din devălmăşie. Biserica satului Vlădeni a fost împroprietărită la anul 1864 cu 8,40 falci de pământ.

La începutul anilor 2000 biserica a fost renovată în exterior prin purtarea de grijă a părintelui Constantin Nichifor. Tot părintele Constantin este cel care începe restaurarea interioară a bisericii. În timpul păstoririi sale biserica satului a fost pictată în tehnica frescă (rămânând de terminat pictura pridvorului). Biserica a fost renovată în interior începând cu anul 2011.

Dintre preoţii care au mai slujit în satul Vlădeni îi amintim:

·         Pr. Vasile Suceveanu (hirotonit pe seama Parohiei Sf. Dumitru – Vlădeni la data de 25 ianuarie 1877);

·         Pr. Constantin Mihăilescu (hirotonit pe seama Parohiei Sf. Dumitru – Vlădeni la data de 9 iulie 1888);

·         Pr. Gheorghe Popovici (suplinire începând cu anul 1900);

·         Pr. Alexandru Popovici (suplinire începând cu anul 1907);

·         Pr. Nicolae Maxim (suplinire începând cu anul 1930);

·         Pr. Iancu-Ioan Grigoraş (suplinire începând cu anul 1937);

·         Pr. Ioan Tuchel (suplinire în anul 1940);

·         Pr. Florea Iliuţă (suplinire în anul 1941);

·         Pr. Gheorghe Popescu (hirotonit pe seama Parohiei Sf. Dumitru – Vlădeni în anul  1943);

·         Pr. Ambrozie Gâscă (pensionat în anul 1997, după aproximativ 40 de ani de păstorire a credincioşilor satului Vlădeni);

·         Pr. Constantin Nichifor (venit prin transfer de la Parohia Iacobeni – com. Vlădeni, plecat la Domnul în anul 2013);

·         Pr. Cătălin Adumitroaie (venit prin transfer de la Parohia Vâlcele – com. Vlădeni).