Scurt istoric

 Parohia Vlădeni - Biserica „Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir”

 

În bazinul mijlociu al Jijiei, în Câmpia Jijiei sau Câmpia Moldovei, este situat satul Vlădeni, la 40 km de municipiul Iași pe DJ 282 C și la aproximativ 46 km pe calea ferată Iaşi–Dorohoi. Comuna are în componență satele: Vlădeni, reședință de comună; Alexandru cel Bun, situat la o distanță de 6,1 km; Borșa, situat la o distanță de 3,0 km; Broșteni, situat la o distanță de 7,5 km; Iacobeni, situat la o distanță de 5,0 km; Vâlcelele, situat la o distanță de 5,0 km.

Cercetările arheologice efectuate în această zonă, în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, atestă existenţa vieţii umane în această regiune a Moldovei încă din paleolitic. În cursul cercetărilor din anul 1952 au fost descoperite aşchii de silex, răzuitor musterian din silex, cioburi ceramice din La Tène şi Hallstatt etc. Tot în arealul satului Vlădeni au fost dezgropate câteva fragmente de amfore romane din secolul al IV-lea d. Hr. sau chiar bizantine (din secolul al V-lea d. Hr.), dar şi din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea.

Numele actual al localităţii poate fi un derivat-patronimic al unui vechi locuitor al moşiei, Vlad, trăitor cândva prin veacul al XV-lea, contemporan al Sfântului Voievod Ștefan. Un document din 1581 aminteşte de: „acest sat, anume Vlădeani, pe Jijia, şi cu loc de moară în Jijia l-a fost cumpărat Ion şi Mihul, bunicii celor mai sus scrişi de la F(l)orea, fiul lui Vlad”.

Chiar dacă unele surse stabilesc prima atestare documentară a localităţii în prima parte a secolului al XVII-lea, există documente mai vechi care coboară această atestare în cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea.

Primul act de atestare documentară al satului Vlădeni pare să fie redactat în timpul voievodului Petru Șchiopul, la 26 aprilie 1579: „din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei. Am dat a şaptea parte din Vlădeani lui Simion Morar, ce a cumpărat el acea parte de la Gligore … nepotul lui Toma pentru cincizeci şi şase de zloţi tătărăşti. Iar uricele pe care le-au avut bunicii lor, ele sunt stricate şi au putrezit în pământ. Domnul a zis. Iuraşcă a scris”.

O altă menţiune a satului se face într-un uric din 4 aprilie 1581, act prin care Iancu Sasul întăreşte satul Vlădeni pe Jijia nepoţilor lui Mihu, Toader şi Toma, cât şi unui văr, Nebojatco, sat cumpărat de bunicii acestora, Mihu şi Ioan, de la Florea, fiul lui Vlad, care îl avea în posesie cu privilegiu de la Ştefan voievod cel Bătrân.

Dintr-un document de la începutul veacului al XVII-lea aflăm că satul Vlădeni de pe Jijia făcea parte din ţinutul Hârlău şi era împărţit în opt părţi, având şi moară pe apa care trecea pe lângă moşie. Fiecare parte era stăpânită prin diferite urice de întăritură de la Alexandru voievod, Bogdan voievod sau Ieremia voievod, fapt ce atestă continuitatea locuirii în această zonă. Din actul emis de domnul Constantin Movilă la 4 martie 1611 (7119) aflăm că uricarul Arsenie Nebojatco va cumpăra cinci părţi de la proprietari cu diferite sume de bani.

La 21 ianuarie 1614 (7122), Arsenie Nebojatco mai achiziţionează „a şasea parte din jumătatea de jos a satului Vlădeni, pe Jijia şi … vadul de moară pe Jijia, ce este în ţinutul Hârlău … pentru treizeci de taleri de argint”. În acelaşi an, la 26 martie, proprietarii unei alte părţi din Vlădeni „au vândut dreapta lor ocină şi cumpărătură … din jumătatea de sus a satului Vlădeni, din jumătate a patra parte, jumătate pe Jijia şi cu loc de moară pe Jijia … pentru douăzeci de taleri”. Se adaugă că un alt vânzător cedează „jumătatea de sus a acestui sat, Vlădeni, din jumătate a şaptea parte jumătate … pentru doisprezece taleri” şi „toată partea bunicii lor Nasta, din aceeaşi jumătate a satului Vlădeni, jumătate a şaptea parte din jumătate … pentru doisprezece taleri”.

Uricul de întăritură emis de voievodul Ștefan Tomşa la 30 martie 1614 (7122) confirmă toate cumpărăturile efectuate de uricarul Nebojatco în moşia Vlădeni. Aceeaşi realitate este confirmată şi de voievodul Radu Mihnea la 12 mai 1617–1618. Documentul arată că noul stăpânitor al întregii moşii a satului Vlădeni, Arsenie Nebojatco, era fiul lui Dumitru, nepotul lui Gavril Nebojatco, strănepotul lui Maxim şi răstrănepotul lui Ion Pribeag. Hotarul satului era „de la Jijia Veche până la Miletinul Vechi şi din toate laturile pe unde au fost din veac”.

Uricarul Arsenie va ajunge, în timpul domniei lui Gaşpar Graţiani, al doilea logofăt al ţării. Din această poziţie va participa la luptele pentru tronul Moldovei, alături de domnul său, împotriva lui Alexandru Iliaş. Din câte se pare, moare pe câmpul de luptă alături de Gaşpar Graţiani, iar averea îi este confiscată pentru „hiclenie”. Noul domn va încredinţa moşia din Vlădeni postelnicului Enache. La doar şapte ani distanţă, printr-un ispisoc de la 16 ianuarie 1627 (7135), domnul Miron Barnovschi va recunoaşte repunerea în posesie a moşiei Vlădeni soţiei lui Arsenie Nebojatco, cneaghina Gaftona: „De aceea, boierul nostru mai sus-scris, Enachi postelnic, el singur a întors acel sat mai sus-spus Vlădenii de la Turie cu iaz în mâna cneaghinii Gaftona a lui Nebojatco”.

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, moşia Vlădeni va fi vândută şi cumpărată de mai multe ori, după cum o arată documentele vremii. Aceste dese schimbări de proprietari fac imposibilă stabilirea exactă a celor care au stăpânit această proprietate până în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Primele înregistrări catagrafice din anii 1772-1774 includ şi date despre satul Vlădeni din Ocolul Jijiei şi Ţinutul Hârlău. În 1772, aşezarea număra 3 liuzi neplătitori de bir aflaţi pe moşia banului Constandin Başotă.

Dacă spre sfârşitul secolului al XVIII-lea satul părea mai mult o umbră a vechii aşezări disputate de către stăpânitori, cu câţiva locuitori care „să robească” pe întreaga moşie, la începutul secolului următor sunt înregistraţi în condici 21 liuzi, plătitori ai unui bir anual de 304 lei. Vlădenii, a dumisale spătarului Grigori Başotă, loc îndestul avea şi o persoană scutită de bir de către proprietarul moşiei.

Stăpânirea asupra moşiei Vlădeni de către familia Başotă avea să se încheie în anul 1812. În acest an, Ecaterina Başotă, fiica spătarului Grigore Başotă, moştenitoarea acestei moşii, căsătorită între timp cu polcovnicul Alexe Bolgovscoi, fiul lui Nicolae Bolhavscoi, îşi vinde moşia către spătarul Iordache Catargiu, prin sultan-mezat, pentru 60.500 lei. Vânzarea era dorinţa specială a Ecaterinei, cea care dorea să-şi urmeze soţul în Rusia, după momentul în care, începând cu anul 1812, Basarabia a fost anexată de Rusia, ca parte a împărţirii sferelor de influenţă după lungile şi costisitoarele războaie care au răvăşit Europa începutului secolului al XIX-lea. Ca o particularitate interesantă a documentului, se aminteşte că, la data redactării sale, 29 septembrie 1812, pe moşia aceasta „iaste sat de treizăci gospodari, cu bisărică i o crăcimă şi loc de hrană din destul”.

În anul 1816, satul Vlădeni era inclus în ocolul Copoului şi ţinutul Iaşi. Cu o populaţie de 30 liudi şi cu suma birului unui cifret de 70 lei, era în proprietatea vornicului Iordachi Catargiu, cu loc de hrană care ajungea pentru întreaga populaţie.

O altă organizare administrativă a satelor din Moldova aşează, în anul 1820, moşia Vlădeni din ţinutul Iaşi în ocolul Turiei. Şi acum aceasta rămâne în proprietatea vornicului Iordachi Catargiu, cu 79 de locuitori, enumeraţi nominal. Dintre aceştia, 30 de capi de familie erau birnici, 15 breslaşi ai fiului proprietarului, comisul Costin Catargiu, şi 15 trecuţi. Restul locuitorilor erau: 8 slugi fără bir, 37 hrisoloviţi, rupte a Vistieriei, 3 bisericeşti (2 preoţi şi 1 dascăl) şi un jidov orândar. În dreptul moşiei este făcută menţiunea că „hrana lor cu cîmpul, cu viti şi cărăuşie, iar moşie le esti can strîmtorire. Pătimeşti fînaţu de vărsăturile Jijîiei”.

Nu peste o perioadă foarte mare de timp, la anul 1831, constatăm că satul Vlădeni se încadrează într-un ritm de creştere demografică destul de scăzut. Deşi se număra printre localităţile mari ale ocolului Turia, cu cei 92 de locuitori fiind a unsprezecea aşezare a ocolului, satul a avut de suferit de pe urma holerei, care a răpit, doar în luna iunie, aproape douăzeci de suflete. Şi în acest an apare acelaşi stăpânitor de moşie, având aici 38 de locuitori birnici, 36 bejenari hrisoloviţi, 2 oameni fără căpătâi, 1 jidov orândar, 1 preot, 1 dascăl, 4 scutiţi pentru strajă, 5 bătrâni şi nevolnici şi 4 văduve.

În urma organizării administrativ-teritoriale a Moldovei dintre anii 1832-1862, satul Vlădeni din Ţinutul Iaşi este arondat Ocolului Bahlui.

Documentele adunate din satele Ţării Moldovei în anul 1835 ne arată că în Vlădeni erau 38 de birnici, cu o sumă anuală a birului de 1140 lei, 36 de bejenari hrisoloviţi, cu o sumă anuală a birului de 540 lei, 2 oameni fără căpătâi care datorau Statului 60 de lei pe an, 1 jidov orândar care trebuia să achite 60 de lei pe an, 1 preot, 1 dascăl şi o biserică, 4 slujbaşi volnici, 4 nevolnici şi 5 văduve.

Domnia lui Cuza găseşte satul Vlădeni între cele 30 de aşezări ale ocolului Bahlui, cu o populaţie de 448 locuitori. Proprietarul de acum al moşiei avea să fie Alecu (Alexandru) Catargiu, fiul vistiernicului Iordache Catargiu. Însă, în aceeaşi perioadă, Alecu avea să-l urmeze pe noul domn al Principatelor Române în noua capitală a ţării, fiind ales preşedinte al Curţii de Casaţie, moment în care moşia Vlădeni avea să-şi schimbe proprietarul. Cel mai probabil fost arendaş, Mihai Teodoru avea să devină noul proprietar al acestei moşii. Între anii 1864-1908, satul Vlădeni (alături de satul Iacobeni al comunei Vlădeni de astăzi) a făcut parte din comuna Şipote.

Nu după mult timp, în 1883, proprietar al moşiei avea să ajungă Gheorghe N. Tacu. Acesta apare ca proprietar al moşiei şi la 1888. Acum satul avea 104 familii sau 461 locuitori. În sat exista o biserică şi o şcoală înfiinţată în 1878, în care studiau 30 de copii. Numărul animalelor mari crescute aici era de 1408, din care 446 vaci, 36 cai, 1360 oi, 17 capre şi 49 porci.

În 1892, moşia Vlădeni avea să-şi schimbe iarăşi proprietarul. Aceasta este achiziţionată de Efrem Ghermani, tatăl Constanţei Ghermani, cea care avea să se căsătorească, la 28 august 1891, cu arhitectul Constantin Alexandru Băicoianu. Începând cu acest an, moşia avea să fie numită după numele arhitectului Băicoianu.

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea avea să fie luat în calcul planul de a construi o legătură mai rapidă şi mai uşoară prin care zona centrală a Moldovei să fie legată de cea nordică, o cale ferată. Traseul acesteia avea să urmeze valea Jijiei înspre amonte, trecând şi prin Vlădeni. Calea ferată Iaşi – Dorohoi avea să fie cea mai eficientă legătură între aceste oraşe, dovedindu-şi, în decursul timpului, importanţa economică, socială şi culturală.

Frământările sociale de la începutul secolului al XX-lea cuprind în vâltoarea lor multe din satele Moldovei. Răscoala de la 1907, pornită de la Flămânzi, nu departe de Vlădeni, se va propaga cu repeziciune în satele şi comunele învecinate, ducând la o mobilizare importantă de forţe militare din partea autorităţilor. În câteva dintre ciocnirile violente dintre ţăranii răsculaţi şi jandarmi sau militari au fost înregistrate victime, atât răniţi, cât şi decedaţi. Se pare că şi la Vlădeni va fi înregistrată o victimă, pe 4 martie 1907, un sătean fiind ucis.

Începând cu anul 1908 ia fiinţă comuna Vlădeni. Cea mai populată aşezare a noii comune formate era satul Vlădeni, cu 717 suflete, din care 360 bărbaţi şi 357 femei. În sat existau 180 de gospodării, 154 de clădiri locuite şi 6 nelocuite.

Noile „prefaceri” naţionale venite odată cu Marea Unire de la 1918 vor schimba, odată pentru totdeauna, şi aspectul social al locuitorilor satului Vlădeni. Exproprierile comandate de Legea 3.697/1918 aveau să ajungă la Vlădeni în anul următor. Moşia Băicoianu de la Vlădeni avea să fie acum fărâmiţată şi, alături de moşia Epitropiei Sfântului Spiridon, împărţită locuitorilor satului. Foştii proprietari aveau să rămână cu o mică parte din averea latifundiară pe care au administrat-o începând cu ultima decadă a secolului al XIX-lea.

În anul 1923, satul Vlădeni avea 146 de familii. Peste doi ani, comuna Vlădeni era formată din aceleaşi şase sate ca la înfiinţare şi avea o populaţie de 2784 suflete. Primarul comunei era Vasile Codreanu. În satul Vlădeni existau acum biserică, şcoală, băcănie, bancă populară, cârciumă şi fierărie. Din vasta proprietate a moşiei Vlădeni, familia Băicoianu mai deţinea acum în sat aproximativ 1200 ha, arendate lui Ștefan Gheorghiu.

Statistica proprietăţii ţărăneşti din anul 1930 ne arată că în localitatea Vlădeni erau 176 de familii, în creştere vizibilă faţă de perioadele anterioare. În 1941, aceeaşi statistică înregistra 191 de familii, dintre care 52 aveau o proprietate cu peste 6,5 ha şi 139 aveau sub 3 ha.

În plină perioadă comunistă, satul s-a transformat radical. Au fost construite blocuri în locul caselor bătrâneşti din centru şi noi întreprinderi care să-i atragă pe locuitorii satelor învecinate. Calea ferată care tranzitează localitatea a fost un important factor de creştere economică şi un important punct de tranzit. Înainte de anii ’90 chiar se dorea ca satul să devină oraş, în acest scop fiind iniţiat şi un referendum, care nu a fost validat.

Datele recensământului efectuat în anul 2002 ne arată că în Vlădeni erau 1871 locuitori (938 bărbaţi şi 933 femei). Ultimele date statistice arată că, în zilele noastre, localitatea suferă din punct de vedere al depopulării, asemenea întregii comune. În 2011 comuna Vlădeni avea 3993 de locuitori, pentru ca în anul 2021 să numere 3486 de suflete. Satul Vlădeni avea în anul 2011 un număr de 1516 locuitori rezidenţi. Numărul locuitorilor din centrul de comună va scădea la 1403 în anul 2021.

Prima biserică a satului, despre care avem mențiuni, a fost ridicată între anii 1758 și 1760, după cum o arată Sinodiconul din 1875. Din sinodicul bisericii satului Vlădeni aflăm că aceasta a fost ctitorită de preotul Andrei și închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Ajunsă într-o stare avansată de degradare, bisericuța este reparată în anul 1859 și „sau sfinţitu de Iconomul Antonie Georgiu fostu Protoereu Jud. Iassy”. Reparația locașului de închinare al satului a fost făcută cu cheltuiala ctitorilor Mihai Teodor și soția sa Elena, dar și cu o contribuție din partea enoriașilor.

În pomelnicul bisericii sunt trecuți ctitorii: Preotul Andrii, Mihail Teodor și soția sa Elena, Dumitru Nica, Safta Chiriacu. Dumitru Nica și Safta Chiriac sunt ctitorii care au înzestrat biserica satului Vlădeni cu un clopot în valoare de 28 lei.

La 25 august 1875 Protoieria Iași informează Mitropolia că la biserica „Sfântul Dumitru” din Vlădeni este nevoie urgentă de reparații interioare și exterioare, la acoperiș și pereți. Pentru că materialele pentru lucrare erau adunate deja, se cere binecuvântare pentru începerea lucrărilor. La 3 septembrie 1878 cererea este aprobată de Mitropolie. Însă, în anul 1909 se menționează că bisericuța, construită din vălătuci, era „în rea stare”.

Această bisericuță din lemn, de mici dimensiuni, a rezistat până după Primul Război Mondial. Ajunsă în stare de ruină, aceasta a fost demolată în anul 1926. După mărturiile bătrânilor din sat, s-ar fi dărâmat atunci doar naosul și pronaosul, altarul rămânând în picioare pentru încă o perioadă de timp.

La începutul secolului al XX-lea s-a pus problema ridicării în satul Vlădeni a unei noi biserici, mai trainice și mai încăpătoare, cea din lemn fiind într-o avansată stare de degradare. Pentru realizarea acestui proiect a fost adusă cărămidă de la fabrica de cărămidă din Ciurea, aceasta fiind depozitată în curtea bisericii. Izbucnirea Primului Război Mondial a reprezentat o piedică în începerea construcției bisericii. Cărămida adusă de la Ciurea cu carele de boi și cai a fost luată și folosită la construirea unor barăci pentru trupele germane, satul rămânând în continuare doar cu bisericuța din lemn construită în secolul al XVIII-lea.

Între anii 1920–1927 a fost construită actuala biserică a satului. Ea este situată în partea mai înaltă de nord-est a satului, la 10 m de șoseaua județeană care traversează satul. Biserica este așezată pe o temelie din beton, zidită din cărămidă cu mortar de var și nisip și acoperită cu tablă, în stil moldovenesc. Are formă treflată, fiind împărțită în altar, naos, pronaos și pridvor. Turla bisericii este așezată pe pridvorul închis. Intrarea în biserică se face prin partea de miazăzi a pridvorului, printr-o ușă de fier destul de solidă, cu o înălțime de 2,50 m și lățime de 1,20 m. Ușa de acces în incinta bisericii a fost donată de Constantin Băicoianu. Pridvorul are formă pătrată, cu latura de 3 m, iar din el se intră în pronaos și se urcă și în clopotnița bisericii. Intrarea în curtea bisericii se face prin partea de Apus, din drumul satului.

Catapeteasma bisericii și iconostasul au fost realizate la Chișinău în anul 1924. Din câte se pare, icoanele catapetesmei au fost realizate de renumitul pictor bisericesc Ivan (Irineu) Protcenco, cel care va picta și în paraclisul Mănăstirii Sihăstria. Din relatările credincioșilor satului, care au participat la ridicarea noii biserici, aflăm că arhitectul acesteia se numea Constantin Băicoianu, iar inginer al șantierului era domnul Ghilimete. În perioada ridicării locașului de cult, epitrop era Gheorghe Iftimie, iar preot era Alexandru Popovici, preot paroh în satele vecine Borșa și Găureni (astăzi Vâlcelele) și suplinitor în satul Vlădeni. Biserica a fost ridicată cu cheltuiala credincioșilor satului și cu directa contribuție a domnilor Constantin Băicoianu și a prietenului acestuia, Victor Iamandi.

Un scurt istoric al parohiei Vlădeni din anul 1938 amintește de cimitirul satului, situat în partea de Apus a acestuia, astăzi înconjurat de case, aflându-se oarecum în centrul satului. Intrarea în curtea cimitirului se face prin partea de Răsărit, din drumul satului. Acest cimitir a luat ființă în această locație, după cum menționează scurta monografie, în anul 1864, pe terenul locuitorilor satului provenit din devălmășie. Biserica satului Vlădeni a fost împroprietărită în anul 1864 cu 8,40 falci de pământ.

La începutul anilor 2000, biserica a fost renovată în exterior prin purtarea de grijă a părintelui Constantin Nechifor. Tot părintele Constantin este cel care începe restaurarea interioară a bisericii. În timpul păstoririi sale, biserica satului a fost pictată în tehnica frescă (rămânând de terminat pictura pridvorului). Biserica a fost renovată în interior începând cu anul 2011. La 4 septembrie 2016, biserica satului a fost sfințită de către Înaltpreasfințitul Calinic, al Sucevei și Rădăuților, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Începând cu anul 2022, în curtea bisericii din sat au fost demarate ample lucrări pentru construirea unui Centru social-cultural, ce va cuprinde o capelă mortuară, o bucătărie cu sală de mese, o bibliotecă ce va cuprinde bibliografie din diferite domenii de interes, laic și religios, iar la etaj vor fi amenajate spații de locuit și un amplu spațiu dedicat întâlnirilor culturale de la nivelul comunității.

Primul preot menționat în satul Vlădeni este preotul Andrei (Andrii), ctitorul bisericii ridicate între anii 1758–1760 prin strădania sa și a puținilor locuitori aflați atunci pe moșie.

Catagrafia Vistieriei Moldovei din anul 1820 îi amintește, între locuitorii satului Vlădeni, pe preotul Ionu și preotul Grigori, ajutați în oficierea slujbelor religioase de dascălul Dumitru. Catagrafia organică din 1831/1832 arată că în satul Vlădeni din ocolul Turiei slujeau la biserica închinată Sfântului Dimitrie preotul Grigori sân Ioan Prăjină și dascălul Constandin sân Ioan Murar. După doar câțiva ani, la 1836, va fi menționat, într-o plângere adresată autorităților, preotul Gheorghe.

Catagrafia anilor 1837/1838 îi menționează ca slujitori ai bisericii din Vlădeni pe preotul Gheorghe, amintit anterior, alături de dascălii Neculai Hatur și Ion Harcig. Interesant este faptul că aici este amintită și prezvitera Maria, văduva preotului Grigori Prăjină, plecat spre cele veșnice între timp.

Catagrafia satelor, bisericilor, preoților, diaconilor și dascălilor din anul 1841 menționează că în satul Vlădenii, al „răposatului Iordachi Catargiul”, exista o biserică de lemn cu acoperișul stricat, „pereţii, pe amândouă părţile nevăruiţi, tinda povârnită, ţintirimul dezgrădit, antimisul şters, de la 1803, carele s-au luat”. Aici slujea sachelarul Iordachi, în vârstă de 27 de ani.

Un alt inventar al populației satului Vlădeni, de această dată din anii 1845/1846, începe cu „tagma bisăricească, acei în slujbă”, fiind menționați sachelariul Iordache (Gheorghe) și dascălii Neculai Hatură și Ioan Horceag, amintiți și anterior. Preotul Iordache este cel care va oficia Taina Cununiei și va semna actele celor patru cununii din anul 1851.

În primii ani ai celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea aflăm că la biserica din Vlădeni era preot același slujitor amintit anterior, ajutat de această dată de dascălii Gheorghi sân preut Dimitrii și Neculai Hatură. În anul 1864, credincioșii acestei așezări erau păstoriți de același preot sachelar Gheorghe Săndulescu, în vârstă de 58 de ani, hirotonit la 7 iulie 1832, menționat încă din 1836, ajutat fiind de dascălul Gheorghe, fiul preotului Dumitru, în vârstă de 38 de ani, menționat drept dascălul Gheorghe Dimitriu. În 1864, parohia Vlădeni avea 67 de familii.

Sinodicul bisericii închinate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din Vlădeni, alcătuit la 26 octombrie 1875, poartă semnătura unui preotu (A)lisandru.

La 25 ianuarie 1877 este hirotonit de către Arhiereul Vladimir I. Suhopan, pentru cotuna Vlădenii, preotul Vasile Suceveanu. Acesta era absolvent al Seminarului de la Socola și a funcționat pe postul de învățător la școala din Țuțora. Începând cu anul școlar 1878/1879, pentru doi ani, va preda și la catedra din Vlădeni.

În anul 1884, preotul Suceveanu se va transfera la parohia Zahorna. Locul său va fi luat de preotul Neculai Buzdugan, venit prin transfer de la parohia Vișani, comuna Bucium. Absolvent al Seminarului de la Huși, a fost hirotonit preot de către arhiereul Ieremia Galațanu, la 16 mai 1882. Va păstori această comunitate până la începutul lunii martie a anului 1887. Îmbolnăvindu-se foarte grav, se va retrage la socrii săi din Dobrovăț și va pleca la cele veșnice la 11 aprilie 1887. Suplinirea parohiei va fi încredințată preotului Dimitrie Petrescu de la Iacobeni.

La 9 iulie 1888 este hirotonit pentru parohia Vlădeni, de către arhiereul Dositeiu Botoșineanu, preotul Constantin Mihăilescu, în vârstă de 25 de ani. Este menționat în această parohie până în luna mai a anului 1895, când se va transfera la altă parohie. De la această dată, parohia va fi suplinită, pe rând, de preotul Gheorghe Popovici de la Hălceni (1896–1899) și de preotul Dimitrie Petrescu de la Iacobeni (1899–1907). Începând cu anul 1907, șirul preoților de la Vlădeni este continuat de parohii de la Borșa: preotul Alexandru Popovici (1907–1935), preotul Nicolae Maxim (1935–1938) și preotul Ioan Grigoraș (până în 1942).

După o perioadă de aproape jumătate de secol în care parohia Vlădeni a fost filie a unor parohii învecinate, începând cu anul 1942 aceasta revine la statutul de parohie. Titularului dosarului 146/1942, licențiatului în teologie Constantin Țuchel, hirotonit la 28 octombrie 1942 de către Mitropolitul Moldovei Irineu Mihălcescu, pe seama parohiei Valea Satului, județul Iași, îi revine sarcina de a revitaliza și păstori parohia Vlădeni. Va suplini însă această parohie între martie 1943 – martie 1944. Părintele Constantin va fi încadrat în anul 1944 ca preot paroh la parohia Măcărești, iar din noiembrie, același an, la parohia Dorobanți, județul Iași. La 28 aprilie 1949, Tribunalul Militar Iași îl condamnă pe părintele Țuchel la 6 luni de închisoare corecțională, fiind acuzat de „uneltire contra ordinii sociale”, și 3 ani de interdicție corecțională. La recurs, pedeapsa i-a fost redusă. Cu toate acestea, a fost închis în penitenciarul Iași între lunile februarie–octombrie 1949.

În anul 1943 va fi hirotonit pentru parohia Vlădeni, județul Iași, preotul Gheorghe Popescu. Din a doua jumătate a anului 1958 registrele mitricale ale parohiei sunt semnate de către preotul Constantin Tătărucă. Ultimele însemnări în aceleași documente sunt făcute de părintele Constantin în prima parte a anului 1960, după care apare ca semnatar părintele Ambrozie Gâscă. Interesant este că părintele Tătărucă este menționat ca preot slujitor și într-un istoric al Parohiei Sfântul Nicolae din Podu Iloaiei, între anii 1947-1974.

Dosarul cu actele inventarului anului 1967 de la prohia Vlădeni va fi semnat de preotul Ambrozie Gâscă, semn că acesta slujea la această parohie, cel mai probabil încă din 1960, după cum am amintit anterior. Acesta va fi paroh la Vlădeni până la pensionare, în anul 1997. Din anul 1998 se va transfera la parohia Vlădeni preotul Constantin Nechifor, de la parohia Iacobeni, din aceeași comună. Va sluji aici între anii 1998–2013. La 21 ianuarie 2013, părintele Constantin se va muta la Domnul, la vârsta de 52 de ani, fiind înmormântat în curtea bisericii satului.

În prima parte a anului 2013, pentru o perioadă de aproximativ opt luni, parohia Vlădeni a fost suplinită, pe rând, de preoții din comuna Vlădeni, pentru ca de la 1 septembrie 2013 să fie numit ca paroh, venit prin transfer, preotul Cătălin Adumitroaie, slujitorul de astăzi al acestei comunități.

După aproape 100 de ani de la prima, mai exact 89 de ani, are loc resfințirea locașului de cult din satul Vlădeni. Slujba de sfințire a fost oficiată de către Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, astrăzi Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. A fost un moment emoționat pentru întreaga comunitate care și-a unit forțele pentru a rectitori locașul de cult închinat „Sfântului Mare Mucenic Dimitrie”.

Începând cu anul 2021 au fost făcute demersuri pentru ridicarea unui Centru social-cultural în curtea bisericii, în anul 2026 acesta fiind ridicat în întregime, continuându-se lucrările interioare și dotarea cu mobilier. Este un centru multifuncțional, având la parter: o capelă funerară, bucătărie, sală de mese, o bibliotecă. La etaj se dorește amenajarea unui muzeu și a unor camere pentru diferite activități sociale.